Specificul școlii

Fénykép a Baczkamadarasi Református Kollégium épületéről

Noi toți, cei care lucrăm la Refi din Odorhei credem că, prin relațiile personale, elevii se simt mai bine, în mai mare siguranță între zidurile școlii și au un atașament mai puternic față de instituție. Suntem mândri de atmosfera familială care plutește între pereții școli și care poate fi experimentată sau trăită dar nu poate fi descrisă. Scopul nostru este de a educa elevii în spiritul creștin, scopul nostru este de a dezvolta personalități armonioase, scopul nostru este de a educa elevi care sunt atașați de școală, oraș, patrie, biserică și care au capacitatea de a învăța în mod independent. Alfa și omega existenței noastre instituționale este spiritualitatea creștină.

Biserica Reformată din centrul orașului este aproape de noi nu doar din punct de vedere fizic ci și din punct de vedere spiritual. Aici avem slujbe religioase în fiecare luni, aici începem școala în septembrie și aici închidem anul școlar în iunie. De asemenea, regândim sărbătorile bisericești în stilul nostru propriu: în perioada de Advent, de exemplu, avem o săptămână dedicată iubirii aproapelui, organizăm târgul de Crăciun, iar în cadrul carnavalului profesorii petrec împreună cu părinții. Rezultatul acestor evenimente este că ne raportăm unii la alții ca membri ai unei familii numeroase.